De ce prezentul plătește pentru trecut ?

Radioul public a trecut în ultimi ani prin epoca de aur, o perioadă crâncenă care a brazdat crunt viața și sufletul salariaților săi, lăsând urme adânci.

Trecutul din pacate nu mai poate fi schimbat, dar prezentul poate fi!

Viitorul depinde de voi!

trecut prezent

Salariații SRR au fost supuși unor tensiuni, presiuni, hărțuiri, abuzuri și intimidări greu de imaginat și de aceea au fost nevoiți să cedeze și să intre în Sindicatului Liber al lucrătorilor din SRR (de buna voie ori obligați chiar și de câte un șef mai zelos), pentru ca acesta să devină majoritar și să poată sta la aceași masă cu patronul, cel de tristă amintire.

colivia SLLSRR

Să nu uităm că erau legături între conducerea Radioului și cea a Sindicatul Liber (aici).

Acum, după părerea multor salariați, aceste negocieri s-au facut cu complicitate, în defavoarea salariaților. S-au pierdut drepturi ale salariaților, drepturi care au fost câștigate, în ani de zile, în Comisia Paritară de către dl Andrei Calora și subsemnatul (indiferent de  punctele noastre de vedere, în fața angajatorului am făcut echipă, în interesul salariaților).

Pe Balaci & Gașca, i-au intersat cum au reușit să-și rezolve problemele personale și de grup.

masti

Ca exemplu, prin angajarea unor rude, copii, fini, afini, etc., majorarea salariilor liderilor de sindicat, soților, soțiilor, cuplurilor antreprenoriale mixte, simularea îngrijorării față de salariații SRR, participarea ca observatori la simulacrele de cercetări disciplinare împotriva celor care deveniseră „dușmanii de clasă” ai marețului conducător și prin empatie, Sindicatului Galben, condus  de Vio, Rica și Leta.

Sper că nu ați uitat că în ultimii ani de domnie ai personajului cu nume de cod „ADRIAN”, au fost modificate multe funcții, cu sprijinul direct și nemijlocit al celor care au fost trimiși în Comisia Paritara, de Sindicatul Liber. Din regizor tehnic de emisie/înregistrări ați ajuns operator echipamente, unii din editori multimedia ați ajuns, peste noapte, tehnoredactori, etc. Veniturile voastre au scăzut dramatic, de la o lună la alta, de la un an la altul.

Verificați-vă fluturașul de salariu!

Luați ca exemplu, luna ianuarie 2012, 2013, 2014, 2015, 2016, 2017 și verificați.

Vi se pare ca veniturile voastre au crescut ?

Chiar dacă inflația ar fi fost zero (desi ea fost de min. 8,4%, oficial!), tot ai pierdut din salariu.

Atât crede Rica și Leta că valorați voi, 50 de lei ?

Nu uitați că lucrați în cea mai nobilă instituție mass-media din România, care peste câteva luni, la 1 noiembrie 2018, va împlini 90 de ani de la înființare.

Colegul nostru, maestrul Titus Vajeu, prin 2003, ilustra foarte frumos și înălțător la o dezbatere desfășurată în foaierul sălii de concerte Mihail Jora, că Radioul este „o catedrală a undelor herțiene”.

Așa că vă cer, nu pentru mine ci pentru voi, să nu vă mai lăsați călcați în picioare, să nu mai permiteți să fiți abuzați, hărțuiți, și mai ales să nu uitați că aveți și drepturi, nu numai obligații, și unele și celelalte legale. 

În acest moment, Sindicatul Liber consideră că este ”reprezentativ” și că este „reprezentantul tuturor salariaților” în Comisia Paritară.

Acești reprezentanți modifică și pierd drepturi, pe bandă rulantă, acordă ajutoare sociale pe sprânceană, promit că vor indexa salariile cu 10%, etc.

Dar ce se întâmplă cu Sindicatul Liber al lucrătorilor din SRR ?

Răspuns: Este în cădere liberă !

De ce ? Pentru că după debarcarea lui Miculescu din SRR, de către Parlamentul României, cei care au înțeles că această umbră a veștejit și ofilit Radioul public, au făcut imediat pasul și au părăsit Sindicatul Liber, condus cu mână de fier, de antreprenoarele Rica și Leta.

Astăzi, 29 ianuarie 2018, a fost larmă mare pe culoarul de la etajul V, din corpul C, al clădirii SRR, unde Zubin cel trady a făcut încă un pact cu Rica pentru a pune umărul cu membri ai Sindicatului Salariatilor din SRR (Sindsal) la refacerea numărului de membri, necesar pentru  reprezentativitatea pe hârtie, ai Sindicatului Liber.

Dacă vă mai aduceți aminte, lui Zubin i s-a mai mărit odată salariul pentru trădare, acum va trada și membrii de sindicat. Oare i se va majora din nou salariul? 

Într-o astfel de situație salariații vor fi cei ce pierd!

Respingeți trădarea și impostura!

Voi alegeți, voi culegeți !

AV Moise

Anunțuri

2 gânduri despre “De ce prezentul plătește pentru trecut ?

  1. Nimic nou sub soare. Nulitati pupincuriste, isi vand si mama.Nu au nimic sfant. Totusi, exista legea compensatiei: ce faci, vei avea odata si odata.

    Apreciază

    • Aţi vrut să spuneţi legea recompensaţiei :)) …ai servit, ai fost umil şi ascultător, ai avut tot felul de avantaje materiale pentru că te-ai făcut că nu vezi şi auzi, pentru că ai susţinut infractori şi condamnaţi, ai fost obraznic, tupeist şi şmecher, ai pus umărul la ciordeli şi ti-ai ajutat colegii să fie marginalizaţi, cercetaţi şi eliminaţi, iar acum ai ,din nou, tot ce vrei, şi mai mult decât atât: eşti avansat într-o funcţie de conducere sau eşti eligibil pentru concursurile aranjate, din nou, doar pentru tine. Exact, nimic nou sub soarele României. Cine se adaptează, bine, cine nu, dispare. Cine spunea asta? Mare dreptate a avut. :)))
      Referitor la cine plăteşte, dle Moise, doar noi plătim, noi oamenii care ne încăpăţânăm să mai credem în valorile consacrate în timp ce totul este deja prăbuşit în nesimţire.. Ei nu vor plăti niciodată… suntem obligaţi să ne uităm doar în viitor, viitorul construit tot de ei, din păcate.

      Apreciază

Multumesc!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s