Curtea de Conturi (re)confirmă jaful din Radioul Public!

Curtea de Conturi (re)confirmă jaful din Radioul Public!

(preluat de pe wwwmediasind.ro)

Nenumăratele sesizări ale angajaţilor şi sindicatelor afiliate la FRJ MediaSind, din Societatea Română de Radiodifuziune, referitoare la managementul defectuos şi abuzurile adiminstraţiei conduse de preşedintele  – director general Ovidiu Miculescu (foto), au fost confirmate şi de ultimul raport al Curţii de Conturi. Inspectorii acesteia au constatat grave încălcări ale legii în administrarea banului public, care au produs mari prejudicii bugetului instituţiei.

Neregulile constatate privesc, printre altele, remunerarea ilegală a membrilor Consiliului de Administraţie şi ai Comitetului Director prin contracte civile, încheierea unor contracte de achiziţie de servicii prin eludarea prevederilor legale, înregistrarea incorectă a veniturilor realizate cu scopul ocolirii obligațiilor către Bugetul de Stat, repartizarea profitului, încheierea unor contracte preferenţiale cu diverse societăţi comerciale, practică ce a produs serioase prejudicii bugetului instituţiei.

Una dintre cele mai grave nereguli constatate de inspectorii Curţii de Conturi constă în faptul că SRR a încheiat, în perioada 2013-2015, contracte civile de prestări servicii cu membrii Comitetului Director al SRR, pentru remunerarea acestora, deşi prin Legea nr. 41/1994 privind organizarea şi funcţionarea SRR şi SRTv, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, legiuitorul nu a prevăzut dreptul respectiv. Bugetul SRR a fost, astfel, prejudiciat cu suma totală de2.469.920 lei, potrivit  Raportului Curţii de Conturi.

Inspectorii au constatat că la nivelul SRR – sediul central în perioada 2013-2015 – valoarea remuneraţiei aferente membrilor CD a fost de :

Anul 2013 – 575.320 lei;

Anul 2014 – 387.600 lei;

Anul 2015 – 507.300 lei.

La nivelul structurilor teritoriale, în perioada 2013 – 2015, valoarea remuneraţiei aferentă membrilor CD a fost de:

Anul 2013 – 440.700 lei;

Anul 2014 – 351.000 lei;

Anul 2015 – 208.000 lei.

În total, în perioada 2013-2015, a fost plătită suma de 2.469.920 lei membrilor CD al SRR. Raportul mai relevă că „dreptul, respectiv cuantumul remuneraţiei membrilor Comitetului Director, au fost aprobate prin Hotărârea nr. 16/12.01.2011 a Consiliului de Administraţie al SRR.” Tot atunci a fost adoptat și Regulamentul de organizare şi funcţionare a Comitetului Director al SRR şi a Comitetelor Directoare ale Studiourilor Teritoriale, fără a se avea în vedere faptul că Legea nr. 41/1994 privind organizarea şi funcţionarea SRR şi SRTv, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, nu a prevăzut acest drept.

În consecinţă, inspectorii Curţii de Conturi cere conducerii SRR să întreprindă măsurile legale pentru stabilirea întinderii prejudiciului şi recuperarea acestuia, inclusiv a dobânzilor şi penalităţilor de întârziere sau majorări de întârziere, după caz, aplicabile pentru veniturile bugetare potrivit legii, de la persoanele responsabile.

Curtea de Conturi a mai constatat că în perioada 2013-2015 Societatea Română de Radiodifuziune a încheiat cu membrii Consiliului de Administraţie contracte civile de prestări servicii, prin care aceştia au fost remuneraţi, cu încălcarea prevederilor art. 23 alin (4) din Legea nr. 41/1994 şi a art. 72 alin. (1) din Legea nr. 161/2003 prin care este reglementat faptul că în exercitarea atribuţiilor , membrii CA sunt obligaţi „să nu încheie un act juridic… care să producă un folos material pentru sine, pentru soţul sau ori rudele sale de gradul I”. În acest caz  bugetul SRR a fost prejudiciat cu suma totală de 131.230 lei.

S-a constatat, de asemenea, că activităţile pentru care s-au încheiat contractele civile s-au suprapus cu activitatea decizională a Consiliului de Administraţie (CA), respectiv cu activitatea membrilor Comitetului Director şi/sau activitatea salariaţilor SRR (Centrul Cultural Media).

 În perioada 2013 – 2015, SRR nu a utilizat în totalitate reducerile oferite de S.C. Orange S.A în baza contractului de achiziţie de servicii de telefonie mobilă nr. 2561012013/31.01.2013. Cheltuielile au fost majorate cu suma de 266.214 lei.

În fapt, în perioada verificată SRR a achiziţionat în mod nelegal echipamente de la SC Orange SA în sumă de 266.214 lei, în baza reducerilor oferite prin punctele de fidelitate, fără ca aceste achiziţii să fi fost cuprinse în Bugetul de venituri şi cheltuieli aprobat, fără a se fi derulat o procedură de achiziţie publică, fără aprobarea Consiliului de Administraţie (CA), a Comiteului Director (CD) sau a Preşedintelui Director General (PDG) şi fără a se putea justifica necesitatea reală a acestor achiziţii în raport cu dotarea existentă cu echipamente a SRR.

Faţă de cele prezentate, echipa de control a constatat că SRR nu s-a asigurat de obţinerea celor mai reduse costuri cu achiziţiile de echipamente, respectiv nu a respectat principiile de transparenţă şi concurenţialitate în achiziţiile realizate, în scopul utilizării eficiente a fondurilor.

SRR nu a aplicat în totalitate prevederile O.G. 64/2001 privind repartizarea profitului, cu modificările şi completările ulterioare, cu consecinţa nevirării către bugetul de stat a unui procent de minimum 50% din profitul contabil rămas după deducerea impozitului pe profit, în sumă estimată de echipa de audit la 23.790.833 lei, pentru care au fost estimate dobânzile şi penalităţile de întârziere sau majorări de întârziere, după caz, aplicabile pentru veniturile bugetare, în sumă de3.155.367 de lei (1.793.752 lei dobânzi şi 1.361.615 lei penalităţi).

Dobânzile şi penalităţile de întârziere sau majorările de întârziere, după caz, aplicabile pentru veniturile bugetare, datorate de SRR bugetului de stat pentru prejudiciile constatate de echipa de control urmare a hotărârilor aprobate de Consiliul de Administraţie respectiv deciziilor aprobate de Preşedintele Director General al SRR, reprezintă un prejudiciu adus patrimoniului Societăţii Române de Radiodifuziune. În acest sens, Curtea de Conturi obligă  SRR să dispună măsurile legale pentru pentru recuperarea prejudiciilor de  la persoanele responsabile.

În perioada 2013 – 2015 Societatea Română de Radiodifuziune nu a înregistrat în evidenţa contabilă toate veniturile realizate, cu consecinţa denaturării situaţiilor financiare şi a obligaţiilor fiscale către bugetul de stat.

Astfel, SRR nu a înregistrat în contabilitate, pe conturile de venituri, suma de 15.904.635,64 lei, estimată de echipa de control în baza documentelor verificate, reprezentând taxa pentru serviciul public de radiodifuziune facturată de mandatarii săi, având drept consecinţă necalcularea şi nevirarea la bugetul de stat a impozitului pe profit, în sumă estimată de 2.544.741,70 lei şi a dobânzilor şi penalităţilor de întârziere sau majorărilor de întârziere, după caz, aplicabile pentru veniturile bugetare, în sumă de 985.087 lei (581.295 lei dobânzi şi 403.792 lei penalităţi).

Dobânzile şi penalităţile de întârziere sau majorările de întârziere, după caz, aplicabile pentru veniturile bugetare, datorate de SRR bugetului de stat pentru prejudiciile constatate de echipa de control, ca urmare a ordinului aprobat de Preşedintele Director General al SRR, reprezintă un prejudiciu adus patrimoniului Societăţii Române de Radiodifuziune.

Având în vedere aceste grave încălcări ale legii, FRJ MediaSind cere Comisiilor de specialitate ale Parlamentului să întreprindă de urgenţă o anchetă la Radioul Public pentru reintrarea în legalitate a acestui important serviciu public.

Grație sprijinului politic de care s-a bucurat, adminsitraţia Miculescu a reușit să transforme Radioul Public într-o feudă a grupurilor de interese care, ignorând cu bună știință prevederile legale, au acționat în dauna interesului public, afectând grav, atât independenţa editorială a jurnaliştilor care muncesc aici ultimul, cât și imaginea acestei prestigioase instituţii de presă.

Ataşăm spre informare Raportul Curţii de Conturi:

– vezi aici partea a I-a,

– vezi aici partea a II-a,

– vei aici partea a III-a,

– vei aici sinteza.

Departament Comunicare                                 Bucureşti, 13 septembrie 2016

Anunțuri

2 gânduri despre “Curtea de Conturi (re)confirmă jaful din Radioul Public!

  1. Pingback: Comunicat: MediaSind solicită Parlamentului anchetarea jafului din SRR şi SRTV! | SUSROMANIA

  2. Miculescu fierbe de curiozitate sa afle cine l-a tradat, cum a ajuns Raportul Curtii de conturi la Adrian Moise. Nici nu e greu, la cata lume il uraste din rasputeri pe Cuie Cicu, poate ajunge si el sa priceapa ca: Tot ce misca-n Tara asta, raul, ramul\Mi-e prieten numai mie, iara TIE DUSMAN TI-ESTE !!! Si nu dintr-un loc a primit Moise, ci din 3 locuri diferite, fara stiinta unul de altul. Si a mai primit si altele, surprizele sunt mari, nu le pierdeti, astept si alte impresii din partea voastra, a celor care nu il iubiti pe Cuie Cicu, el tocmai se plimba in Canada. Daca aveti si alte documente despre jafurile lui Ciculescu, Oltea si altii ca ei si nu vreti sa se stie ca voi le-ati trimis, folositi adrese de e-mail conspirative si trimiteti documentele pe adresa lui Adi Moise, aesiom@gmail.com. Multumim Adrian!

    Apreciat de 1 persoană

Multumesc!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s