Actul adițional nr 6 la CCM – Informație de interes public !

Actul adițional nr 6 la CCM – Informație de interes public !

Pentru ca in 24 august a.c. m-au sunat cativa colegi, unii de la teritoriale alții din București, să-mi spună că la București se negociază ceva și poate aflu ce se întâmplă, am încercat să văd despre ce este vorba.

Ca o paranteză, consider că este inadmisibil ca unii se dau ”reprezentanții salariaților” în Comisia Paritară sau ”reprezentanții” celui mai reprezentativ sindicat din Radio, și să nu pună la dispoziția tuturor salariaților prevederile CCM și ale tuturor actelor adiționale, ce au fost adoptate și înregistrate la ITM.

Nu mai zic că ar trebui să vi se ceară măcar opinia,  dacă nu, chiar să vă consulte în privința unor modificări, care pot afecta salariații (în bine sau în rău!).

Revin!

Astfel, nici nu au trecut 12 zile din acel moment și încă 5 zile de când a fost înregistrat la vestitul ITM București (care a pierdut procesul cu SUS-Radio România, vezi aici) și acum, vă pun la dispoziție Actul adițional nr. 6 la CCM la nivel de SRR.

Act aditional nr 6 la CCM SRRAct aditional nr 6 la CCM pag 2

Dacă veți citi foarte atent acest act adițional, uitându-vă și pe prevederile din CCM, o să sesizați niște chestii foarte interesante (eu deja le-am văzut !).

Aștept comentarii la acest articol, dar fără înjurături sau cuvinte deocheate la adresa celor care au negociat actul (doar au făcut și ei ce au crezut că este mai bine pentru voi, nu ?) !

Mâine veți avea și finalul raportului Curții de Conturi.

PS Am auzit că DNA a fost în vizită pe la TVR. Contracte, funcții, oameni, bani, etc…..

O să întreb DNA-ul, ce are de gând cu SRR-ul ?

Cred că ar fi interesant să vedem ce s-a întâmplat la Radio România, în aceași perioadă, 2005 – 2015. Nu ?

AV Moise

Anunțuri

6 gânduri despre “Actul adițional nr 6 la CCM – Informație de interes public !

  1. Se pare ca, dupa numarul comentariilor de pe blog, suntem doar vreo 20 de nemultumiti, restul angajatilor din Radio sunt in culmea fericirii. Mai, draga dle Moise, de ce iti pierzi vremea cu dezvaluiri? Nu vezi ce putini colegi comenteaza? Angajatii sunt supermultumiti de Administratia Miculescu. E ca in bancul ala: „ce daca stie tot satul ca e c….va, eu o iubesc sincer, asa cum e”.

    Apreciază

    • Sigur ca il iubesc, altfel de ce fug cand le ies in cale cei care sunt un procese cu SRR sau au fost cercetati disciplinar? Sau incearca uneori sa afle ce mai spune radio sant.Poate,poate , isi vor scoate si ei capul din nisip.Ii compatimec sincer.Cei care au tradat , vor mai trada atunci cand barca se va clatina.

      Apreciază

  2. Este clar ca (ni) se pregateste ceva !
    Dar ce avem noi aici: posturi de conducere, cercetari disciplinare, ”ajutoare sociale” la cei cu vechime de peste 25 de ani, fractiune de norma, consilier management, director de cabinet. Inseamna ca se apropie 1 noiembrie si trebuie pregatit terenul.
    Nu cumva Maria Toghina si Oltea Serban Parau detin functiile de consilier management ?
    Poate faceti o intrebare (sau mai multe!) pe Legea 544 sa aflam si noi, astia cu salarii mult mai mici si cu teama pentru ziua de maine.
    Succes si va tinem pumnii.
    Va asteptam sa reveniti cat mai curand in Radio ca sa facem curatenie totala !
    Cu Sindicatul liber si Nicoleta Balaci in frunte ne-au pierdut aproape toate drepturile.
    Ce se mai intampla cu urmarirea penala a Danei Ciobanu ?

    Apreciază

    • De ce asteptati sa lupte numai Moise? Noi ce facem?Asteptam sa-si rupa altii gatul?Nu cumva suntem lasi? Sau asteptam sa castige cei care lupta cu actualii si apoi sa spunem ca si noi suntem de partea lor? De fapt ce am facut sa ne fie bine, am semnat tot ce ni s-a pus in fata,deci am acceptat,asa ca,degeaba comentam pe la colturi.Cand semnezi,esti de acord ,asadar si prin urmare, orice instanta judecatoreasca va da dreptate angajatorului.Pa si pusi!

      Apreciază

Multumesc!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s