FRJ MediaSind a chemat în justiţie conducerile Radioului şi Televiziunii Naționale pentru nerespectarea Legii informaţiilor publice

Stelian TanaseFRJ MediaSind a chemat în justiţie Ovidiu Miculescuconducerile Radioului şi Televiziunii Naționale pentru nerespectarea Legii informaţiilor publice

Informare de presă:

Federaţia Română a Jurnaliştilor MediaSind a acţionat în judecată administraţiilecelor două instituții publice de media, Societatea Română de Radiodifuziune – SRR şiSocietatea Română de Televiziune – SRTVpentru nerespectarea Legii nr. 544/2001 privind informațiile de interes public. (vezi aici și aici).

Inițiativa a plecat de la constatarea că la SRR și SRTV se fac cheltuieli imense, pe diverse contracte încheiate cu case de avocatură, de către conducerile celor două societăți, în mai multe procese care vizau drepturile propriilor angajați. Astfel, numai în procesul de concediere a liderului sindical din SRR, Adrian Moise, administrația a cheltuit peste 10.000 de euro, iar în procesele privind anularea prevederilor CCM din Mass-Media au fost oferite drept onorarii sume, de asemenea, foarte mari.

Aceste procese au fost declanșate deoarece atât adminsitrația SRR, condusă de președinte-director general Ovidiu Miculescu, cât și administrația SRTV, condusă de președinte-director general Stelian Tănase, au refuzat să răspundă la cererile organizației noastre, care solicitau prezentarea cuantumului cheltuielilor făcute în ultimii ani cu avocați, case de avocatură și cu propriile compartimente juridice.

În paralel cu demersul nostru, organizațiile afiliate la FRJ MediaSind din cele două instituții publice de media vor depune șiplângeri penale împotriva celor doi preşedinţi-directori generali, pentru abuz în funcție, deoarece aceștia au refuzat, în mod deliberat, să respecte legislația. Conform Ordonanţei de Urgenţă nr. 26/2012, se interzice expres instituţiilor publice să achiziţioneze servicii juridice dacă au înfiinţate compartimente de profil, lucru ignorat de şefii SRR şi SRTV. Apelând la tertipuri avocățești, aceştia au negat statutul de instituție publică, atât pentru SRR cât și pentru SRTV. Lipsa de transparență de care au dat dovadă în cheltuirea banului public este de neînțeles, în condițiile în care există, deja, două sentințe definitive și irevocabile care obligă SRR să răspundă la cererile întocmite în baza Legii nr. 544/2001, Radioul Național și Televziunea Română fiind instituții publice care funcţionează în baza aceleiaşi legi de organizare, Legea nr. 41/1994 (vezi aici).

Având în vedere faptul că cele două societăți s-au transformat de mult timp în feude ale unor grupuri de interese politice, pentru care încălcarea legii a devenit o practică, iar angajații sunt tratați ca niște sclavi, FRJ MediaSind se raliază Rezoluției adoptate de către Consiliul Național al Federației Cultură și Mass-Media FAIR-MediaSind și cere demiterea administrațiilor Miculescu și Tănase din SRR și SRTV, prin respingerea rapoartelor de activitate de către Parlament.

Totodată, FRJ MediaSind cere instituțiilor abilitate, respectiv Curții de Conturi și Direcției Naționale Anticorupție, să ancheteze în regim de urgență denunțurile penale depuse de către organizațiile afiliate din cele două societăți, împotriva abuzurilor conducerilor celor două societăți publice plătite din banii cetățenilor. (vezi aici Rezoluția Demiteți conducerile Radioului și Televiziunii publice).

Comitetul Executiv al FRJ MediaSind Bucureşti, 14 septembrie 2015

Anunțuri

Multumesc!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s