Nicolaie Salagean facut knock-out, repetat, de Moise. La sesizarea lui Salagean, ANI raspunde ca Moise este „curat”.

Nicolaie Mircea Salagean, fost Sef al Serviciului Juridic, unul dintre „combinatorii” ghinionisti ai Galei Bute – Aripa Radio, alaturi de Demeter, Puscas si altii, a dorit si el sa ajunga vedeta si sa primeasca bile albe de la Miculescu, luptandu-se si el cu Moise.

Poate ca a sperat ca astfel va intra in gratiile patronului Miculescu, ca o va detrona pe Milan si ca isi va recupera locul pierdut in ierarhia SRR. Poate ca a actionat doar din prostie, pentru ca „prostul nu e prost destul, pana nu e si fudul„.

In anul 2013, acest ghinionist m-a dat in judecata, solicitandu-mi despagubiri pentru ca l-as fi prejudiciat moral. A pierdut prin knock-out, fiind obligat sa plateasca subsemnatului 3000 de lei cheltuieli de judecata. Nu i-a ajuns si, in runda a doua, la apel, iar a pierdut, tot prin knock-out, obligandu-l si instanta de apel, la alti 3000 de lei cheltuieli de judecata.

Intre timp, numitul Salagean mai lansase impotriva lui Moise, un atac murdar din submarin si anume depusese serpeste, cu vadita rea credinta, la ANI, o sesizare privind o pretinsa incompatibilitate a lui Moise, in functia de membru al Consiliului de Administratie al SRR. Si de data asta, nesatulul Salagean si-a mai incasat un knock-out de la subsemnatul.

Aveti mai jos extras din Raportul de evaluare de la ANI care a constatat ca: „nu au fost identificate elemente de incalcare a legislatiei privind regimul juridic al incompatibilitatilor” in ceea ce priveste pe subsemnatul AV Moise.

Raport ANI Moise Adrian

Prin comparatie cu gasca indivizilor murdari care l-a atacat necontenit pe Moise, de cand SUS-Radio Romania a declansat operatiunea „Curatenie in SRR”, sindicatul a sesizat pe ANI cu privire la 11 posibili incompatibili din conducerea SRR iar rezultatele, pana in prezent, sunt dupa cum urmeaza:

– 8 au fost declarati incompatibili;

– Maria Toghina a „scapat” intrucat raspunderea acesteia pentru semnarea contractului individual de munca al sotului, s-a prescris;

– 2 sunt inca in curs de investigare.

Cu stima,

AV Moise

 

Anunțuri

3 gânduri despre “Nicolaie Salagean facut knock-out, repetat, de Moise. La sesizarea lui Salagean, ANI raspunde ca Moise este „curat”.

  1. Salagean Mircea Nicolaie este un impostor si nu numai, Conducerea SRR nu a organizat niciodata un concurs, asa cum prevede legea, pentru ocuparea functiilor detinute, din 2010 si in prezent, de acest impostor, caruia ii plac plocoanele, ca de, el se invarte pe langa oameni cu functii sus-puse si „poate sa rezolve multe”. Nimeni nu a vazut vreodata vreun anunt/afis cu ziua, luna, anul, cand SRR/mandravela a organizat concurs sa-l angajeze pe individul acesta si este angajat pe perioada nedeterminata – NU ESTE SINGURUL ! Toti PDG-eii SRR au folosit cai ilegale pentru instalarea unor pilosi politici si de neam…in functii bine platite pentru a face …prostii/fraude. Salariatii cinstiti, cu adevarat profesionisti si cu state vechi in Radio se simt marginalizati, dezorientati, cand asista la asemenea …aranjamente. De ce un PDG trebuie sa vina cu secretare, cu soferi, cu directori, iar directorii sa vina si ei cu secretare, cu …, care nu au habar de activitatea din radioul public, iar, pe de alta parte, Radioul public are destule secretare bune… Pe cand o ancheta pe aceasta tema ?
    Ne spui ca: ” Maria Toghina a scapat, intrucat raspunderea acesteia pentru semnarea contractului individual de munca al sotului, s-a prescris.” Noi, sindicalistii solicitam contestarea acestei solutii data de ANI, pe temeiul ca, acesti indivizi/soti toghina, culeg si azi roadele conflictului de interese, cultivat – in iunie 2010. Sunt multe de spus la acest capitol, dar mai ales diferenta nesimtia de salarizare dintre sotul PDG-istei si alti salariati. Probabil, a luat lectii de abuz in serviciu de la elena udrea, in timpul plimbarilor prin Beijing, potrivit cantecului „Cu lautarii dupa mine…”
    Adrian, sa ai spor la „Curatenie in SRR” si reusita deplina, in continuare. Si nu uita – suntem alaturi de tine – pana la capat.

    Răspunde

    Apreciază

Multumesc!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s