Spor la muncă, dragi tovarăşi, jurnalişti la SRR! Agentul „Adrian” vă securizează

La ce va folosi noul serviciu?

Spor la muncă, dragi tovarăşi, jurnalişti la SRR!

Agentul „Adrian” vă securizează

Spor la muncă, dragi tovarăşi, jurnalişti la SRR! Agentul "Adrian" vă securizează După ce guvernările anterioare au chinuit Radioul Public, devalizând instituţia prin contracte păguboase şi prin introducerea unor servicii secrete în sufletele jurnaliştilor (când cu STS, când cu SRI) sub prezidenţiatul Mariei Ţoghină, USL desăvârşeşte opera înaintaşilor prin reprezentaţii săi de frunte. Guvernul Victor Ponta dovedeşte că lucrează cum nu se poate mai bine prin intermediul agentului Securităţii, Ovidiu Miculescu (conform CNSAS Miculescu are nume de cod “Adrian”, a fost recrutat la data de 27.03.1987, pentru apărarea contrainformativă a persoanelor care fac parte din grupul de presă ce participă la activităţi protocolare şi este titular al dosarului fond reţea R 94603), actualul preşedinte-director general al Societăţii Române de Radiodifuziune.

Mai precis, la data de 28.08.2013, Consiliul de Administraţie al SRR îi pune la punct pe jurnalişti cu noul Regulament de Organizare şi funcţionare al Societăţii Române de Radiodifuziune, document de uz intern. În cadrul capitolului 4 Managementul Resurselor Umane şi Servicii Centralizate, la punctual 4.4 se introduce Serviciul Probleme Speciale, subordonat directorului direcţiei, care printre altele se va ocupa de activităţile de protecţie a informaţiilor clasificate, paza şi securitatea obiectivelor, evidenţă militară şi mobilizare a SRR, etc. Cum în afară de dosarele securiştilor sub acoperire de jurnalişti, SRR nu prea are ce informaţii clasificate să protejeze, rămâne de văzut la ce va folosi noul serviciu şi, mai ales, cine anume îl va conduce. Până atunci, vă urăm spor la muncă, dragi tovarăşi jurnalişti ai SRR! Miculescu-Adrian vă securizează.

Articol scris de Eduard O. Ohanesian                           Joi, 26 septembrie 2013
si publicat in Cotidianu.ro
Anunțuri

Multumesc!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s